magie s.f. I 1 magism. În magie practicile ezoterice joacă un rol esențial. 2 (în credințe și superstiții) descântec, farmec, sortilegiu, vrajă, vrăjitorie, <rar> descânt, fermecărie, taumaturgie, <înv. și pop.> descântătură, <pop. și fam.> farmazonie, <pop.> borboase, dătătură, drăcărie, drăcie, fapt, făcătură, făcut¹, fermecătorie, fermecătură, legământ, legătură, meșteșug, solomonie, solomonire, trimis², <înv. și reg.> măiestrie, vrăjitură, <reg.> băbărie, boboană, bolmoajă, boscoană, bosconitură, mânătură, năprătitură, râvnă, râvnitură, solomonărie, solomoneală, vraci, vrajbă², vrăjărie, vrăjeală, vrăjit¹, <înv.> fărmăcitură, fermecăciune, nălucință, vâlhovnicie, vâlșebnicie, vrăjie, <ieșit din uz> grații (v. grație). Țiganca i-a făcut o magie de deochi. 3 magie albă = teurgie. În magia albă se produc efecte miraculoase prin mijloace naturale, bazate pe fenomene fizice, fiziologice sau psihice, pentru a face bine. II fig. (de obicei urmat de determ. în gen.) farmec, fascinație, încântare, <fig.> poezie, vrajă, <fig.; înv.> taină, vrăjie. Învăluit de magia melodiei, nu a auzit telefonul.