manieră s.f. 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”³) chip, fel, formă, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, sistem, <pop.> putință, <înv. și reg.> urmare, <reg.> modru, <înv.> așezământ, manoperă, marșă, mediu¹, mers, mijlocire, tropos, <fig.> cale, <fig.; înv.> cap. Nu găsește o manieră rezonabilă de aplanare a conflictului. 2 chip, fel, gen, mod, sens, <rar> spirit Au fost luate și alte măsuri în aceeași manieră. 3 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”³) fel, metodă, mod, stil. Are o manieră originală de a compune versuri. 4 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”³) fel, gen, mod, modalitate, regim, sistem, stil Tinerii se gândesc la o altă manieră de viață. II 1 amabilitate, civilitate, politețe, <fig.> cavalerism. Băiatul este de o manieră ireproșabilă. 2 (la pl. maniere) comportament, comportare, conduită, deprindere, moravuri, năravuri (v. nărav), obiceiuri (v. obicei), purtare, <rar> port¹, purtat¹, <pop.> modă, <înv. și reg.> urmare, <reg.> pont, purtătură, <înv.> duh, tocmeală, <turc.; înv.> talâm, <fig.> apucătură. Părinții sunt nemulțumiți de manierele necuviincioase ale fiului lor. 3 (la pl. maniere) bună-cuviință, decență, jenă, modestie, pudoare, rușine, sfială, <rar> pudicitate, <latin.; înv.> pudiciție. Multe persoane sunt lipsite de maniere.