MECET s. n. (Mold., ȚR) Moschee. A: Meccit turcesc a să zidi sau besearică în geamie a să preface pănă la vreamile noastre n-am văzut. CANTEMIR, HR. Mitropolia din București au făcut-o mecet di s-închinâ într-însa pașii. NECULCE. B: Începură turcii a cuprinde Țara Rumânească și a face lăcașuri si meceturi. LET. ȚR, 36^r. Variante: meccit (CANTEMIR, HR). Etimologie: bg. mečet, rus. mečet. Cf. tc. mĕscit.