MEDITATOR, -OÁRE s. m. și f., adj. 1. S.m. și f. Persoană care meditează (4) un elev. Cf. PONTBRIANT, D., LM. Aveam un meditator acasă, un băiat sărac, mai mare decît mine cu vreo patru ani. VLAHUȚĂ, O. A. 480. Elevul sărac Sandu Crai, meditatorul fetei, o luase drept o madonă. BENIUC, M. C. I, 106. Ceva mai tîrziu, avu „norocul” să fie recomandat ca meditator pentru copiii unui moșier. V. ROM. septembrie 1954, 138. 2. Adj. (Învechit, rar) Meditativ. Așa melancolică și meditatoare încă nu te-am văzut de cînd sînt. F (1 872), 78. – Pl.: meditatori, -oare. – Medita + suf. -tor.