MENIT, -Ă, meniți, -te, adj. 1. Hotărît, destinat. Ar fi de prisos să înmulțim aici exemplele menite să arate că pornind de la faptele de repetiție ale limbii, poetul are facultatea să le dezvolte în fapte de invenție. VIANU, S. 8. Ne întîlneam iarăși acum în pragul unei noi și grele meserii meniți a împărtăși aceeași soartă. BART, S. M. 12. 2. (În superstiții) Vrăjit, fermecat. Buruiene strînse la zile mari, menite și sorocite. CONTEMPORANUL, V_I 291.