MIELUȚ, -Ă, mieluți, -e, s. m. și f. Mielușel. Mă duc la pîrău, unde am lăsat la păscut doi mieluți. SADOVEANU, VIII 232. Copiii tot mai știau să rîdă și mieluțele cu canaf în ureche, să zburde. C. PETRESCU, R. DR. 191. Mieluțele nu le vinde, ci le ține pentru ca să-și crească turma. IONESCU, P. 309. Deodată iese din corobană o mieluță cu lîna toată de aur. ȘEZ. I 208.