miruí¹, miruiesc, v.t. 1. A unge (pe frunte) cu mir. 2. (fig.) A lovi pe cineva în frunte (sau în cap): „Măi, femeie, hai să ne rugăm lui Dumnezău în genunchi, că ia, dracul s-a apropiat de noi și ne-a miruit” (Bilțiu, 1999: 405). 3. A omorî. – Din sl. mirovati (DEX, MDA).