MISTUITOR, -OARE, mistuitori, -oare, adj. Care mistuie; chinuitor; distrugător, nimicitor. Din ceruri peste pămînt, ca din o sită imensă, mîni colosale și nevăzute cerneau o ploaie de foc mistuitor. HOGAȘ, M. N. 172. Fiind sincer, ca într-o pară mistuitoare se topea inima lui în focul sentimentelor. IONESCU-RION, C. 120. Rămase vreme îndelungată pierdut în gînduri mistuitoare. SLAVICI, N. I 120. ◊ (Adverbial) Toată noaptea m-am frămîntat mistuitor. CAMIL PETRESCU, U. N. 198. Ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat Sînt osteniți. EMINESCU, O. IV 424.