MOȘTEAN, -Ă s. m. și f. (Învechit și regional) 1. Moștenitor (1). Ca un moșnean (moștean munt.) să le ia să le ție el. PRAV. 61. Au murit Teodosie Augustul. . . nelăsînd vreun moștean după sine. ȘINCAI, HR. I, 83/15. Depărtează pă moștean de moștenirea părintească (a. 1816). BUL. COM. IST. V, 296. Ar muri pe cîmpul bătăliei fără a lăsa un moștean. ASACHI, S. L. II, 116, cf. 117. Să le fie milă de fiul său Bogdan, pre cari îl lasă moștean scaunului. NEGRUZZI, S. I, 159. Îl primi cu tot onorul cuvenit moșteanului Imperiei bizantine, id. ib. 213. Doamna, dernpreună cu fiu-său Petru, declarat prin votul țării moștean al tronului moldovenesc, refugise contra neliniștii rezbelului la marginea Poloniei. HASDEU, I. V. 173. Toți într-un gînd. . . dete mărire Domnului că s-a îndurat a le da un moștean al împărăției. ISPIRESCU, L. 366. N-are pe al treilea fecior să-l lase moștean pe avere. MURNU, I. 91. Nepoate, ca să-mi fii moștean, Eu am să-ți lăs o carte, două. BENIUC, V. 152. N-avea pe cine altul care să-i fie moștean. SBIERA, P. 258. Îi va da fata și-l va face moștean împărăției lui. MERA, L. B. 125. ♦ (Învechit, rar; adjectival) De moștenire, moștenit. Intru al zecelea an al domniei și oblăduirii aceștii țări moștene a lui (a. 1698). ap. TDRG. .2 Moșnean (2). Cf. SCRIBAN, D. ♦ Proprietar, stăpîn. Cf. CUV. D. BĂTR. I, 162/20, CHEST. II 3/360. 3. Băștinaș. Își păstrară pînă în al XlII-lea veac, împreună cu simțimîntul drepturilor de moșteni ai țării, încă și multe drepturi. BĂLCESCU, M. V. 311. Noi am fost moșteni în acel teritoriu regesc încă din timpul lui Traian. BARIȚIU, P. A. I, 343. Românul, vechi moștean al acestui pămînt, e îndurător și ospătos și darnic. ODOBESCU, S. L, 550, cf. ALR I 444. – Pl.: moșteni, -e. – Cf. m o ș n e a n, m o ș a n, m o ș t e n i¹.