MOCÁNCĂ s. f. 1. Femeie originară dintr-o regiune de munte (în special din Transilvania), (regional) mocăniță (1), munteancă (1);. soție sau fiică de mocan¹ (1). În Dobrogea sînt mocance destule. MARIAN, NA. 407. Portul mocancelor se remarcă prin simplitatea lui. GR. S. VI, 69. ; Întind mîinile spre cănile pe care le aduce pe o tavă mare de lemn mocanca, nevasta cîrciumarului. STANCU, D. 133. 2. (Regional) Mocănească. V. m o c ă n e s c. În toiul sîrbei, chindiei, mocancei, cînd tinerii cu mîndruțele, mînă în mînă, jucau de rupeau pămîntul, Șerban . . . începea să le strige. ȘEZ. XII, 31, cf. PAMFILE, J. I, 127.3. (Argotic; ieșit din uz) Bancnotă de 500 de lei, cu circulație pe teritoriul țării noastre în prima jumătate a secolului al xx-lea (care avea pe una dintre fețe chipul unei țărănci); (argotic) țărancă, țărăncuță, mocăncuță (3). Cf. GR. S. VII, 120, ALR II 4 277/605. – Pl.: mocance. – Mocan¹ + suf. -că.