MONITÓR², -OÁRE adj., subst. 1. Adi.. s. m. și f. (În dicționarele din trecut) (Persoană) care înștiințează, anunță, face cunoscut; (persoană) care dă sfaturi, îndrumează, avertizează, mustră. Cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, BARCIANU. 2. S. m. și f. (Ieșit din uz) Elev însărcinat să supravegheze, să învețe etc. pe colegii lui, în lipsa profesorului. Cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, ȘĂINEANU, D. U. Directorul școalei. . . lipsea foarte des și ne lăsa pe mîna monitorului. I. BOTEZ, B. I, 59. Băieții în clasă erau cu monitorii. SADOVEANU, O. III, 53. Cine e notat de monitor că n-a fost cuminte e deznodat în bătăi. STANCU, D. 298. 3. S. n. (De obicei urmat de determinări) Titlu dat unor publicații periodice (oficiale). – Cf. COSTINESCU, LM, ȘĂINEANU, D. U., CAMIL PETRESCU, O. II, 523, NOM. PROF. 69, CĂLINESCU, S. 530. – Pl.: monitori, -oare. – Din fr. moniteur, lat. monitor.