MONOLOGA vb. I. I n t r a n z. A vorbi singur (fără a se adresa unui partener); a vorbi cu sine însuși. Fără ochii ei, am impresia că monologhez. IBRĂILEANU, A. 108. Va rămíne ghemuit într-un colț. . . abia îndrăznind să monologheze în gînd. C. PETRESCU, O. P. I, 68. Monologă. . . trăgînd cu ochiul la Mircea. TEODOREANU, M. II, 27, cf. 393. Pe urmă a monologat, răspunzîndu-și lui, nu întrebărilor. id. M. U. 81. Rămas pe marginea drumului, continuă să fiarbă, monologînd tare, cu fel de fel de schime. V. ROM. iulie 1954, 12. Belega monologa: M-am purtat ca un laș, ca un fricos, ca un om lipsit de dignitate. T. POPOVICI, S. 238. – Prez. ind.: monologhez. – Din fr. monologuer.