MONOTONÍE s. f. 1. Lipsă de varietate în ton; ceea ce este monoton (1). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., NEGULICI, STAMATI, D. Lătrătura . . . răsună cu o ciudată monotonie la urechile vînătorului. ODOBESCU, S. III, 42. Țîrîitura curgea cu monotonia tic-tacului unui ceas. CĂLINESCU, E. O. I, 122. 2. F i g. Lipsă de variație, de varietate; uniformitate plictisitoare, supărătoare, neplăcută. Să ne scape de monotonia vieții. MARCOVICI, C. 82/9. Ulițile orașelor europenești trase cu sfoară au multă monotonie. NEGRUZZI, S. I, 70, cf. 44. Vîntul de la miazănoapte. . . acoperă țarinele și orașele cu vălul întristărei și al monotoniei. FILIMON, O. I, 175. În timpul mesei domnea o monotonie mare. BOLINTINEANU, O. 353, cf. 459. Nu pot trăi fără un sentiment puternic, monotonia căsătoriei mă ucide.. CONTEMPORANUL, VI₂, 205, cf. MAIORESCU, CR. I, 323. Trei ani de o neclintită monotonie . . . Aceleași ceasuri. . . , aceiași pași. CARAGIALE, O. I, 22. S-a dus monotonia cîmpului ras. VLAHUȚĂ, O. A. III, 32. Îmi aminteam viața de școlar, cînd libertatea nu-mi era măsurată, și o puneam alături de monotonia zilelor ce duceam în acel magazin. DEMETRESCU, O. 95, cf. ANGHEL, PR. 8. Zidurile afumate. . . puneau o notă rară și stingheră în monotonia ucigătoare a zilelor ploioase de toamnă tîrzie. PETICĂ, O. 334. De nicăieri. . . o licărire de bucurie, nimic nu tulbura monotonia aceasta a durerii. MIRONESCU, S. A. 122. Eternitatea trebuia să repete într-o exasperantă monotonie aceleași clișee, aceleași legi inexorabile. RALEA, S. T, III, 39, cf. CAMIL PETRESCU, O. II, 183. Oltul, străbate uriașa monotonie a cîmpiei. BOGZA, C. O. 386. Doar copacii uscați sparg monotonia întinderilor. V. ROM. octombrie 1954, 110. Reuniunile acestea mai rup din monotonia vieții. ib. septembrie 1955, 93. – Pl.: monotonii. – Din fr. monotonie.