MONUMENTALITATE s. f. Faptul de a fi monumental; grandoare, măreție (1). Viziunea sa plastică. . . manifestîndu-se pe linia unei concepții, care urmărește monumentalitatea in limitele unei anume simplități formale, CONTEMP. 1949, nr. 120, 13/5. Dar nu numai clădirile și bulevardele sint aici mari, ci nota de monumentalitate aparține și altor feluri de construcții. L. ROM. 1953, nr. 1, 13. Gara oficială Băneasa posedă calități de monumentalitate. V. ROM. ianuarie 1961, nr. 186. Catedrale se ridicau spre cer, de o monumentalitate zdrobitoare. BOGZA, M. S. 43. ◊ F i g. Fața marelui scriitor, unică prin monumentalitatea și omenescul ei. id. ib. 91. – Din fr. monumentalité.