MORĂRÍȚĂ s. f. 1. Soția morarului¹ (I 1) sau stăpîna unei mori (1); morăreasă. Cf. ANON. CAR. Mergeam la iaz, unde întîlneam pe Ilinca, o fată de suflet a morăriței. GANE, N. III. 33, cf. 49. Către amiază a venit morărița s-o cheme la masă. SADOVEANU, M. C, 77. 2. (Personificat, în colinde) Moară (1). Morărița, mai șireată. . . Puse coada pe spinare Ș-apucă pe drum la vale. TEODORESCU, P. P. 143, cf. 151. Dar morărița, Iute ca crița, Cînd a văzut atîtea care Cu povară, A pus coada pe spinare Și-a tulit-o-n lunca mare. MARIAN, S. R. I, 28. 3. (Bot.; regional) Chica-voinicului (Nigella damascena). PANȚU, PL. 4. (Sg. art.; prin Bucov.) Numele unui dans popular. VARONE, D. 116. – Pl.: morărițe. - Și: (învechit și regional) murăríță s. f. ANON. CAR. – Morar¹ + suf. -iță: