MORALITATE s. f. 1. Calitatea a ceea ce este moral² (I 1); caracter moral; comportare în conformitate cu principiile moralei (1). Sîntem datori a priveghea asupra moralității cărților. MARCOVICI, D. 400/26. Slujbă a statului pe care noi am fost încredințat dumitale în prețuirea moralității și a aleșilor sentimenturi obștește cunoscute (a. 1836). IORGA, S. D. VII, 87, cf. BARIȚIU, P. A. II, 416. Aceasta este, fiul meu, a ta moralitate? Aceste-ți sînt virtuțile ce era lăudate ? PANN, E. III, 63/18. Unul din institutele binefăcătoare care au misiunea de a dezvolta și înainta moralitatea este teatrul. F (1867), 11. Moralitatea individuală e în legătură de cauzalitate cu organizarea societății. IONESCU- RION, C. 55. Noi, cei de la Comisie, avem o datorie de conștiință și o responsabilitate pentru menținerea moralității acestei instituții europene. BART, E. 319. 2. (Învechit) Învățătură, sfat. Moraliteturi pentru boala cea înfricoșată, holera (a. 1831). CAT. MAN. I, 451. ♦ (Rar) Morală (2). Moralitatea fabulei. ȘĂINEANU, D. U. – Și: (învechit) moralitét (pl. moraliteturi) s. n. – Din lat. moralitas, -atis, fr. moralité. – Moralitet < germ. Moralität.