morală s.f. 1 etică (v. etic), <înv.> moraliș. Prin conduita sa dovedește că este o persoană lipsită de morală. 2 (lit.) învățătură, pildă, <rar> moralitate, <înv.> matimă. Fiecare fabulă are o morală. 3 etos, moralitate, <fig.> fizionomie. 4 (mai ales fam.) admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, imputație, mustrare, observație, reproș, <livr.> admonestație, admonițiune, reprehensiune, <pop. și fam.> beșteleală, muștruluială, ocară, <pop.> stropșeală, surchideală, <fam.> discurs, predică, reprezentație, șmotreală, șmotru, <înv. și reg.> înfruntare, probozeală, <reg.> bănat, calcavură, pleflureală, probază, probozenie, socreală, <înv.> dăscălie, împutăciune, înfruntăciune, învățătură, luare-aminte, preobrăzitură, probozire, răpște, remonstrare, strigare, zabrac, <fran.; înv.> objurgație, reprimandă, <german.; înv.> levită, <fig.; pop. și fam.> frecătură, molitvă, <fig.; fam.> forfecătură, săpuneală, săpunire, scuturare, scuturat¹, scuturătură, <fig.; reg.> puțuială, puțuitură, <fig.; înv.> înghimp, tărbăceală. Morala părinților l-a determinat să trateze cu seriozitate studiile.