MORCEÁLĂ s. f. (Transilv. și Ban.) Noroi, fleșcăraie, mocirlă; p. e x t. murdărie (1). Și să vadă și să creadă, Cît mi-i inima de neagră, Ca morceala primăvara, Călcată de toată țara. HODOȘ, C. 102. Primăvara-i mare morceala pe mahala. VICIU, GL., cf. BUL. FIL. II, ALR I 426/45. – De la morcilă, cu schimbare de suf.