MORFOLOGÍE s. f. 1. Parte a biologiei care studiază formă și structura materiei organice; p. e x t. forma și structura materiei organice. Uredinalele, ciuperci microscopice. . . pun o serie de probleme interesante de morfologie. SĂVULESCU, M, U. I, 11. ♦ (Rar) Parte a sociologiei care se ocupă cu studierea structurii, a alcătuirii societății umane. Morfologia nu are nevoie de noțiunea de organism de care s-a slujit vechea școală organică. PETICĂ, O. 487. 2. Parte a structurii gramaticale care constă din totalitatea regulilor de modificare, a formei cuvintelor în diferitele lor întrebuințări; parte a gramaticii care se ocupă cu studiul acestor reguli. Exemplul simplu al lui „cald” arată, îndeajuns cît de adânc intrăm în domeniul morfologiei, al derivațiunii și al semanticei îndată ce încercăm să deslușim grupele în care se rînduiește materialul lingvistic. PUȘCARIU, L. R. I, 23. Între ortografie și morfologie există o legătură strînsâ. IORDAN, L. R. 217. Morfologia studiază și relațiile dintre cuvintele limbii din punctul de vedere al formării lor. SCL 1957, 134. Morfologia se schimbă mai greu decît sintaxa și foarte rar primește împrumuturi. GRAUR, I. L. 175. Anumite reguli de morfologie și sintaxă. MACREA, F. 18. – Din fr. morphologie.