Definiția cu ID-ul 1339487:

Tezaur

MORÍȘCĂ s. f. Diminutiv al lui moară. 1. Moară (1) mică (cu o singură piatră sau roată), pusă în mișcare de vînt, de apă sau cu mîna; (regional) ciutură. Șăsul se întinde păn la părău care vine de la morășca Boteștilor. (a. 1702). IORGA, S. D. I, 86. [Apa] treca prin mijlocul satului și pune în-mișcare șepte moriște. IONESCU, P. 379. Făcea zgomot mare, O moară de vînt, Dar biata morișcă, Deși-avea un pic De porumb și hrișcă, Nu lucra nimic. ALECSANDRI, POEZII, 122. O moară cu o singură piatră sau roată se numește morișcă sau ciutură. PAMFILE, C. 180. Pe alocarea, se vedeau singuratece moriști de vînt. V. ROM. octombrie 1955; 123. Na,morișco, na, na, na; Moara tot hodorogea Și pin apă tot fugea. ALECSANDRI, P. P. 103, cf. TEODORESCU, P. P. 144. Și porni apoi la moară La morișcă cea tărcată Unde dă fărina gata. MARIAN, S. R. I, 41. ◊ F i g. Te plimbai. . . grămădind, măcinînd cugetări peste cugetări în morișca creierilor tăi. GANE, N. III, 143. ◊ E x p r. A-i umbla (cuiva) gura ca o morișcă = a vorbi mult și fără rost, a-i umbla gura ca o moară (hodorogită). A face (cuiva) morișcă (de vînt) în cap (sau în pă, în chică) = a răsuci (cuiva) părul din cap, producînd o durere vie; a trage pe cineva de păr. Am tras trii palme țigancei, precum și lui jupîn Gulițâ i-am făcut o morișcă în chică, ca să le pun minte. ALECSANDRI, T. 73. Pînă o pune căprarul mîna în chica vrunia să-i facă morișcă de vînt. DELAVRANCEA, S. 25, cf. CIAUȘANU, V. 180. (Regional) A făcut morișcă = a murit, a răposat, CIAUȘANU, V. 180. A face o morișcă = (despre un car plin de snopi) a se răsturna. Cf. PAMFILE, J. I, 128. A ajunge de la moară la morișcă = a ajunge rău; a decădea, a scăpăta. Cf. ZANNE, P. III, 247. 2. Vînturătoare (pentru cereale). Moriști. . . duduiau împrăștiind nori de pleavă, alegînd grăunțele galbene ca aurul. ANGHEL, PR. 82, cf. CIAUȘANU, V. 180. Am luat morișca, la vînturat. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, cf. ALRM SN I h 60. 3. (De obicei determinat prin „de vînt”) Obiect imitînd aripile unei mori de vînț, care se așază pe acoperișul unei case (ca ornament) sau în livezi și pe ogoare (servind ca sperietoare împotriva păsărilor stricătoare). Un feliu de moriști mititele de lemn, numite „moriști de vînt”, pre cari le pun în locurile cele mai cercetate de vrăbii. MARIAN, O. I, 403. Ca sperietoare pentru păsări slujește și morișca de vînt.. PAMFILE, R. 148. Vîntul trecea prin ulița îngustă, se înfunda țiuind pe subt acoperișurile negre, șuiera prin moriștele de vînt de pe creasta caselor. SADOVEANU, O. I, 114, cf. ALRM SN I h 34, A IX 5, 6. ◊ (În metafore și comparații, sugerînd ideea de învîrtire) Atunci lumea-n căpățînă se-nvîrtea ca o morișcă De simțeai, ca Galilei, că comedia se mișcă. EMINESCU, O. I, 140. Bătrînul se uita placid la dînsa. .. , învîrtind degetele morișcă și zîmbihd. ZAMFIRESCU, ap. TDRG. Sări în picioare și învîrtindu-se cu brațele întinse prin aer ca o morișcă, se repezi. . . țipînd ascuțit. V. ROM. martie 1954, 181. Înălță ochii la cerul înnorat, răsucind bastonul morișcă între degetele înmănușate. C. PETRESCU, A. R. 41. ♦ Jucărie confecționată din tablă, hîrtie etc., înfățișînd aripile sau roata unei mori, care se învîrtesc la bătaia vîntului. Se fac pătrate de tablă, de tinichea și colțuri opuse se îndoaie în același sens. Celelalte două colțuri rămîn să slujească ca axă, sprijinindu-se în degete. Copiii suflă în cavitatea unui colț și morișca se învîrte, PAMFILE, J. I, 69. Un patrat de hîrtie se rupe pe diagonale pînă aproape de mijloc, 4 din cele 8 colțuri se prind la mijloc cu un cui care se înfige într-un băț. Dacă bate vîntul morișca se învîrtește. id. ib. II, 85. ♦ Jucărie confecționată dintr-un cărăbuș sau alt gîndac (care face zgomot cînd zboară), imobilizat cu ajutorul unui ac de mărăcine și lăsat să zbîrnîie în aer. Cf. MARIAN, INS. 23. Fac morișcă-n vînt din bunzari. ALR II 4 367/260, cf. 4 367/172, 192, 272, 284, 349, 833. 4. (Rar) Rîșniță (pentru măcinat cafea, piper, pesmet etc.). Cf. BARCIANU, ALEXI, W., NICA, L. VAM. 161, A IX 4, 6. ♦ Piuliță. Cf. ALR II 3 978/362, 833. 5. Mulinetă. Totuși mlădița, vîrful e de neapărată lipsă, mai cu seamă în lipsa moriștei sau mosorului cu struna de rezervă. ATILA, P. 32, cf. 37. 6. (Regional) Pipotă. Cf. ALR I 124/156, 1006/166, ALRM SN I h 246, A II 6. – Pl.: móriști și (rar) moriște, morișchi (ALR II 4 377/29). – Moară + suf. -ișcă.