MORMĂIT², -Ă adj. 1. (Despre sunete, cuvinte) Nedeslușit, rostit pe ton scăzut sau pe nas; (rar) mîrîit². Numele așezării îl poți înțrucîtva presupune după reflecțiile mormăite ale căruțașului, SADOVEANU, O. L. 13. Matei reconstituia în fraze scurte, mormăite și destul de înțelese, o întâmplare dramatică de pe drumurile de munte. id. O. VI, 558. ◊ (Adverbial) Răspundea iute, iute și mornăit cum cer calicii la pod. CREANGĂ, A. 90. 2. (Regional, despre oameni) Care vorbește neclar; p. e x t. (substantivat) idiot (Coropceni-Iași). Cf. ALR II 3 670/514. – Pl.: mormăiți, -te. – Și: (regional) mornăit, -ă adj. – V. mormăi¹.