Definiția cu ID-ul 1340674:
Dicționare neclasificate
Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.
MORTIÉR s. n. Piesă de artilerie de calibru relativ mare, cu țeava scurtă și cu traiectoria de curbură mare, folosită în trecut pentru a trage din spatele unor obstacole. Lucruri de a pușcăriei. . . 8 mortiri. N. COSTIN, LET. II, 73/43. 40 tunuri, 3 mortari (tun de aruncat bombe), o mare mulțime de puște. AR (1829), 292/10. Artileria alcătuită din trii tunuri și un mortariu. ib. 301/24. Am găsit 4 tunuri, un mortiar, trei magazii de praf de tun și o magazie de sare. CR (1829), 1361/25. Mortierele se numeau pive și obuzurile bumbarale. BĂLCESCU, M. V. 658. Artileria cetății era 71 tunuri de calibru diferit. . . apoi 2 mortarie. BARIȚIU, P. A. II, 507. Pe gurile largi ale mortierelor zbucniră cîte o limbă de flăcări pe cari vîntul le întoarse înapoi. SANDU-ALDEA, U. P. 135. Dușmanii plouau înainte cu gloanțe și trăgeau cu mortierele obuze. MIRONESCU, S. A. 120. Cu două luni înaintea armistițiului, a fost îngropat de-o mortieră la Cașin. C. PETRESCU, A. 366. Mortierele pîndeau linia depărtărilor, CAMILAR, N. II, 101. – Pronunțat: -ti-er. – Pl.: mortiere. – Și: (sg. refăcut după pl.) mortiéră s. f.; (învechit) mortiár subst., mortár s. m., mortáriu (pl. mortarie) s. n., mortíri subst. pl. – Din fr. mortier. – La scriitorii mai vechi, din rus. мортур, мортура sau după lat. mortarium.