MORTIFICAȚIE s. f. 1. (Rar) Mortificare; f i g. (de obicei la pl.) neplăceri, vexațiuni, persecuții. Transilvania încă de aceea se înduplecă așa ușor spre rebeliune, pentru că li se urîse de atîtea mortificațiuni ale nemților. BARIȚIU, P. A. I, 257. Morala creștină recomandă renunțarea, ascetismul, mortificația. RALEA, S. T. I, 230. 2. (Med.) Necroză, distrugere a unui țesut organic. Cf. DN. – Pl.: mortificații. – Și: mortificațiúne s. f. – Din fr. mortification.