MOȘÍCĂ s. f. Diminutiv al lui m o a ș ă. 1. (Regional) Cf. m o a ș ă (I 1). Mărita-m-oi, mărita, Pîn-o trăi moșica. BÎRLEA, C. P. 236, cf. ALRM I/II h 238, ALR II/365, A V 6, 15, 21. 2. (Regional) Cf. moașă (I 2). Bine-ai venit, moșică ! SBIERA, P. 118. Și cu moartea s-o-ntîlnit. – Bună ziua, voinicele ! – Mulțumesc moșichii mele. ȘEZ. XIX, 87.Cf. m o a ș ă (I 3). Cf. POLIZU. Aceasta este moașa. . . Copilul îi mai zice și moșîcă. ȘEZ. IX, 158, cf. ALR II/848. – Pl.: moșici. – Gen.-dat.: moșichii. – Moașă + suf. -ică.