MOȘNEGUȚ s. m. 1. Diminutiv al lui moșneag (I 1); moșnegel (1). Da parcă zăresc ceva colo, sub tufă . . . Un moșneguț ! ALECSANDRI, T. I, 430. Bătrînul era tatăl ei, un moșneguț vesel și comunicativ. I. NEGRUZZI, S. V, 38. Încă un mehenghiu ! vorbi un moșneguț cu cioc către vecin. C. PETRESCU, C. V. 101. Vă aduceți aminte de una din povestirile lui Turgheniev în care e vorba de un moșneguț blînd. SADOVEANU, E. 260. Dînd într-o parte cu mîna pe un moșneguț care se vîrîse între ei, le arătă că au fost înșelați, CAMIL PETRESCU, O. II, 483. Moșneguții se sculau pe furiș. CAMILAR, N. II, 457. Moșneguțului i-au părut foarte bine că-i așa de aproape de ținta sa. SBIERA, P. 78. Am un moșneguț Intr-un picioruț (Vîrtelnița). GOROVEI, C. 398. Moșneguțul mititel Face gardul frumușel (Acul), id. ib. 2. (Regional; mai ales art.) Numele unui dans popular. Cf. PAMFILE, J. III, 9, VARONE, D. 117. – Pl.: moșneguți. – Moșneag + suf. -uț.