MOȘTENlE s. f. (Învechit) Moștenire (1). Acesta iaste moșteanul; veniți să ucidem el și vrem ținea moșteniia lui. CORESI, EV. 296, cf. 141, 155. Acel loc ce era să-l priimascâ de moștenie. N. TEST. (1648), 299^v/11, cf. 182^r/18, 297^v/1. L-au lepădat tată-sâu de moșteniia împărăției. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 98^/26. – Pl.: moștenii. – Moștean¹ + suf. -ie.