MUCED, -Ă adj., s. f. I. Adj. 1. Mucegăit. iPlinele lor de mâncat s-au făcut uscate și mucede. BIBLIA (1688), 159¹/44. Mănîncă. . . grîu care puțea sau mucid. N. COSTIN, ap. GCR II, 12/14. Să nu fie făina veache. . . nici să fie mucede. IACOV, SYN. 2^r/19. Hotarul. . . pănă în dreptu handanului, în fîntîna mucidă (a. 1765). ȘTEFANELLI, D. C. 77. Omul se simte cît e de mic . . . înaintea astor oase mucede ce au avut odinioară carne și sînge ca noi. NEGRUZZI, S. I, 216. Un lanț de dughene de lemn mucede de vechie cu lungi și spînzurate streșine. id. ib. 194. Balta mucedă e toată fermecat mărgăritar. MACEDONSKI, O. I, 154. Untură de porc mucedă ori rîncedă. ȘEZ. III, 145. Turnul muced stă-nclinat. COȘBUC, P. N, 69. Mă duse. . . la casa bătrînească, cu dranița mucedă și cu pereții coșcoviți. C. PETRESCU, s. 12. Era, se vede, o brățară care se săturase de zăcut în pămîntul muced și negru. id. R. dr. 67. Am auzit că la armată . . . mîncați numai mămăligă mucedă. SAHIA, N. 118. Se uită lung la pereții mucezi ai beciului, CAMILAR, N. I, 353, cf. 324. Pe un pat de paie mucede, o vacă bălțată își lingea vițelul proaspăt fătat. T. POPOVICI, S. 428, cf. ALRM II/I h 22. (Substantivat) Vine rînced lîngă muced, se zice cînd se adună cei la fel de răi. Cf. PANN, P. V. II, 135/16, ZANNE, P. IV, 230. ◊ E x p r. (Regional) Muced de beat = extrem de beat. CHEST. VIII 109/34. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic mucegaiului (1) sau obiectelor mucegăite. Camerele. . . păstrau mirosul muced de pustiu și închis. C. PETRESCU, R. DR. 102. (Substantivat) Are iz a butoi sau a muŝed. ALR SN I h 239/250. ◊ (Regional) Vin muced = vin cu gust de mucegai (1). H X 534. ♦ P. a n a l. (Regional; despre obiecte de cupru sau alamă) Oxidat, coclit (Voivozi-Carei). Cf. ALRM SN I h 387/325. ♦ (Despre cărți, hîrtie) Îngălbenit, uzat, degradat. Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bâtrîne, Căci pe mucedele pagini stau domniile române. EMINESCU, O. I, 32. ♦ F i g. Care nu mai corespunde; depășit. Această pretensiune a sa, o scotea Martonfi dintr-un canon muced al conciliului ținut la Roma. BARIȚIU, P. A. I, 326. 2. (Popular; mai ales despre cai) Vînăt- fumuriu. Vorbește cel ce fuge pe cal stropit cu pete. Și cel pe calul muced răstește vulturel. COȘBUC, P. II, 194, cf. H II 131, 185, 203, IV 84, VII 183, IX 142, 262, X 535, CHEST. V 76, ALR I 1491/59, 227, 351, 1 492/890, 896, ALR II 3 403/219, a III 3, V 14. ◊ (Regional) Mere mucede = numele unei specii de mere. Cf. ALR II 6 067/235. II. S. f. (Învechit, rar) Boală care provoacă mucegăirea fagurilor. V. m u c e z e a l ă (2). Muceda se înțeleage stricarea și împuțirea fagurilor, carea măcar arareori, totuși se întîmplă și aceasta la unii stupi și deacâ nu li se va ajuta în vreame. . . atuncea muceda treace la toți fagurii și se întinde preste tot lăcașul. TOMICI, C. A. 157/20, cf. 158/4. – Pl.: mucezi, -de. - Și: (învechit) múcede, múcid, -ă adj. – Lat. mucidus, -a, -am.