MUCEGĂÍRE s. f. Acțiunea de a (se) m u c e g ă i; mucezire, (rar) mucezit¹. (F i g.) Lipsa criticii și autocriticii dă naștere la stagnare, la mucegăire. LUPTĂ DE CLASĂ, 1953, nr. 8, ♦ (Rar; concretizat) Strat de mucegai (1). Mucigăirile-nverzite îmbracă jgheaburile mute Cu florile lor nentrecute. MACEDONSKI, O. I, 184. – Pl.: mucegăiri. – Și: (regional) mucigăíre s. f. – V. mucegăi.