MUCEGĂI vb. IV. I n t r a n z. și r e f l. A se acoperi de mucegai (1), a prinde mucegai (degradîndu-se, stricîndu-se); a (se) mucezi, (regional) a (se) mucuri¹. Toată pîne să aprinde și mucegăiazâ. I. IONESCU, C. 137/1. Trebuie să cosesc și să adun finul. . . Dacă nu sînt acolo, se mucegăiește. CAMIL PETRESCU, O. III, 22. [Pîinea] o mucigăit. ALR II/I MN 7, 6 847/386. ♦ T r a n z. f a c t. A face să mucegăiască. [Un porumb] stricat va mucigăia pe mulți din cei buni. DRĂGHICI, ap. TRDG. Cea mai mică neîngrijere și perdere de vreme lasă holdele. . . în voia ploilor. . . le încolțăște și le mucegăiazâ. I. IONESCU, C. 124/3, cf. 163/15. ◊ F i g. Venind se vede ploaia cu lacrimi pe obraz, Să ne mucigăiască privirea și cuvintele. LESNEA, A. 119. – Prez. ind. pers. 3: mucegăiește. - Și: (regional) mucegăiá vb. I, mucigăi vb. IV, mucigăiá vb. I. – V. mucegai.