MUCEGĂIT, -Ă adj. Care a prins mucegai (1), care este acoperit cu un strat de mucegai (fiind degradat, stricat), muced (I 1), mucezit², (rar) mucegăios, (regional) mucegărit; p. e x t. plin de igrasie, cu igrasie. Orașul vechi. . . cu streșinile mucegăită. EMINESCU, N. 78. Auzi d-ta, comisar, care nu te dă pe mîna sergenților ca să te ducă în bătăi la secție și să te vîre-n vreo gaură mucigăită. SLAVICI, N. II, 315. Ajunse apoi la o fîntînă mucegăită și plină de nomol. ISPIRESCU, L. 359. Mucigăitul smîrc al văii cu poezie se vestmîntă. MACEDONSKI, O. I, 63. În negura pădurii castelul îngrădit Cu șanțuri uriașe, stă trist, mucigăit, Și numai cîteodatâ în jurul său revine Mișcarea vieții calde. COȘBUC, B. 167. S-a dus la București pe jos, cu un bulgăre de mămăligă mucegăită în traistă, PETICĂ, O. 206. Podul bătrîn de lemn, acoperit cu șindrilă mucegăită. REBREANU, I. 9. Se mai găsea în mucegăita odaie o sobă de tinichea cu plită. STANCU, R. A. II, 404, cf. GALAN, Z. R. 358. Îi fu frig, un frig asemănător cu cel pe care-l simțise în holul mucegăit al liceului. t. POPOVICI, S. 39. [Pîine] mucegăietă. ALR II/I MN 7, 6 847/520. [Vinul] este mucigăit. ALR SN I h 239/848, cf. ALR II/I MN 7, 6 847/386, 537, 762, 791, 928. ♦ F i g. Învechit, perimat, depășit, demodat. [Cîntecul] ăsta e mucegăit. Să zică unul plin de rouă. IOVESCU, N. 138. Ania, fiica unui profesor sărac și mucegăit, se căsătorește. CONTEMP. 1949, nr. 162, 2/2. Tustrei doreau răsturnarea orînduirii stupide, mucegăite a lumii burgheze. BENIUC, M. C. I, 190. – Pl.: mucegăiți, -te. - Și: (regional) mucegăiat, -ă, mucigăit, -ă, mucigăiét, -ă adj. – V. mucegăi.