MUCENIC², -Ă s. m. și f. 1. Persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea, apărînd ideile creștinismului; martir² (2). Blagosloviți apostolii, prorocii și mucenicii (m u n c i ț i i C, V) Domnului. PSALT. 333, cf. COD. TOD. 218. M[u]c[e]nicii fură arși cu foc (cca 1633). GCR I, 85/6. Să ne închipuim duhurilor m[u]c[e]nicilor (cca 1633). id. ib. I, 86/6, cf. 84/15. Crucea iaste măcenicilor mărire. VARLAAM, C. 44, cf. 151. Și proroci și măcenici (a. 1654). CUV. D. BĂTR. II, 461/2. Prealăudați mucenici, pre voi pămîntul nu vă putu ascunde. CHEIA ÎN. 1^r/18. Din a măcenicilor moștii mir de bun miros a izvorî cum să nu să creadză. DOSOFTEI, V. S. [prefață], 3^r/7, cf. 175^r/16. Să se sfîrșească cu sfîrșitul mucenicilor (începutul sec. XVIII), MAG. IST. IV, 240. Porfira ceaia ce împodobeaște pre besearică au nu s-au văpsit în sîngele viteajilor și purtâtorilor de biruință mucenici ? MOLNAR, RET. 43/11, cf. GCR II, 217/27. Cazna cucernicului Ștefan, care a fost cel dintăi mucenic. MARCOVICI, D. 420/22. Să citesc numai cazanii De-a sănților mucenici. NEGRUZZI, S. II, 75. Oștean a fost și Sfîntul Gheorghe și Sfîntul Dimitrie și alți sfinți mucenici. CREANGĂ, A. 9, cf. 80. (Ca termen de comparație) Și răbda Sandu, răbda ca un mucenic și bătaie și foame îndelungată. MIRONESCU, S. A. 60. Văd și pe Maria, sora lui Andrei, cu aeru-i de mucenică. SADOVEANU, O. VI, 260. (Urmat de numele persoanei) întru laud marelui măcinecului Dimitrie (cca sec. XVII). IORGA, S. D. XV, 339. Sfîntul al lui Hs: mîcenic Dimitrie. CANTEMIR, HR. 401. Ar vrea să arate pre marele mucenic Gheorghie. MOLNAR, RET. 118/14. Sfîntului mare mucenic și purtătoriu de biruință Dimitrie (a. 1803). URICARIUL, IV, 165/18. Din zioa Sf[țîntului] mucenic Trifon. I. IONESCU C. 32/20. Mulțămește sfîntului mare mucenic Dimitrie. NEGRUZZI, S. I, 146. Ziua de 24 septembrie, cînd biserica noastră cinstește amintirea mucenicei Tecla, este cunoscută și serbată prin unele părți. PAMFILE, S. T. 56. ◊ (Adjectival) Ascultînd rugăciunile maicii mucenice. MINEIUL (1776), 116^v1/35. ♦ P. g e n e r. Persoană car a îndurat chinuri îngrozitoare sau și-a sacrificat viața pentru ideile, convingerile sale; martir² (1). Cine va omorî vrăjmașul și se va omorî de vrăjmaș este mucenic. VĂCĂRESCUL, IST 249. Acest bărbat mărinimos a perit apărîndu-și patria, cestălalt a fost mucenic al adevărului, al credintii si a legii. MARCOVICI, D. 241/5. Dae al lui Torquato soartă nicidecum n-o pizmuiesc: Am temeinice cuvinte: mă cunosc, mă simț prea mic, Și nevrednic să iau urma unui mare mucenic. ALEXANDRESCU, O. I, 173. Adu-ți aminte de apostolii și de mucenicii științii. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 53. Cînd însă veni pacea și întregirea, se înfățișară la București. . . pretinzînd că au fost mucenici și eroi. PAS, Z. IV, 145. ♦ Persoană supusă la chinuri morale sau fizice; om asuprit, împilat. Sînt și eu fiu de țăran și zi și noapte nu mă frămîntă altceva decît marea problemă a fericirii acestui mucenic. ULIERU, C. 78. 2.(La m. pl.; și în sintagma ziua de mucenici) Sărbătoare creștină, la 9 martie, în care se prăznuiesc 40 de mucenici² (1) și de care sînt legate diferite datini. La mocenici se fac bradoși. MARIAN, S. R. II, 146. Dacă în ziua de măcinici va bate vîntul sau va fi liniște, aceeași vreme va fi 40 de zile în urmă. ȘEZ. III, 44, cf. 45. Cum va fi în ziua de mucenici, va ține 40 de zile. ZANNE, P. I, 50, cf. MUSCEL, 37. La „măcinici” (9 mart.), oile sînt scoase din iarnă la cîmp. STOAIN, PĂST. 45. La ziua măcinicilor făcem colăcei și-i h'erbem. ALR II/769, cf. ALR II/I MN 113, 2 850/95, 704. – Pl.: mucenici, -ce$. – Și: (învechit și regional) măceníc, -ă, (regional) muciníc, -ă (GOROVEI, C. 9), mocenic, -ă, mociníc, -ă (ALR II/I MN 113, 2 859/95), măciníc, -ă, (învechit) mîceníc, -ă, măcinéc, -ă s. m. și f. – Din slavonul мученикъ, rus. мученик, scr. mučenik. – Măcenic < slavonul mediobulgar мѧченикъ, мъченикъ.