MUCEZEÁLĂ s. f. 1. Faptul de a (se) m u c e z i; (concretizat) mucegai (1); (rar) mucezitură, (regional) mucoare (1), mucureală, (neobișnuit) mucezime. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., COSTINESCU, DAMÉ, T.₂ 41, PĂCALĂ, M. R. 26. Gura-i pute-a rîncezeală -Și trupul a mucezală. MARIAN, SA. 87. [Vinul face] un fel de mucezală. ALR SN I h 244/141. ♦ P. e x t. Igrasie. Cf. CHEST. II 386/6, ALR SN III h 847/235, 325. ♦ (Prin nordul Transilv.) Cocleală care acoperă un vas de cupru.sau de alamă. [Căldarea] capătă mucezeală. ALRM SN I h 387/219, cf. ALR SN II h 578/219, 272, 325. 2. (Regional) Boală de care suferă albinele din cauza umezelii stupului. V. m u c e d (II). [Beteșugurile] ceale mai reale și stricătoare albinelor . . . sînt acestea: întîiu foamea, deci albinele ceale jefuitoare, mucezeala și moliile. TOMICI, A. 156/9, cf. com. din VAD-DIGHETUL MARMAȚIEI. ♦ „Umezeală pe care o sloboade viermuțul din larvă^” (Stejar-Lipova). CHEST. V1/27. 3. (Bot.; regional) Firicică (Filago germanica). Cf. BRANDZA, FL. 272. – Pl.: mucezeli. – Mucezi + suf. -eală.