MUCEZÍT², -Ă adj. Mucegăit. Cf. LB, POLIZU. COSTINESCU. Satan afurisit Cu-a sa jertfă se aruncă In băltoiul mucezit ! ALECSANDRI, P. I, 13, cf. LM. Muriseră de-a rîndul. Și zăceau, mormane-nalte, galben-verde muceziți. MACEDONSKI, O. L, 76. Tot borș cu taracani, tot pîne mucezită . . . , Ce viață păcătoasă l CONTEMPORANUL, VI₂, 288, cf. DDRF. Privii lung și jalnic cărțile . . . mucezite de umezeală. DEMETRESCU, O. 100. Că-mi aduce demíncare, Mălai negru zguruit Și uscat și mucezit. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ F i g. Felinarul funinginii împrăștia o lumină gălbuie mucezită. REBREANU, NUV. 262. – Pl. : muceziți, -te. – V. mucezi.