MUCILAGIU s. n. 1. Substanță cleioasă care se află în semințele de cereale, de leguminoase sau de plante uleioase, asemănătoare prin compoziția chimică și prin structură cu guma vegetală și care, pentru proprietățile ei emoliente, este folosită în medicină la aplicarea de cataplasme, loțiuni etc. Cf. KRETZULESCU, M. 170/19, MAT. MEDIC. 37, PONTBRIANT, D. Semințele fierte mult, pînă formează un mucilagiu, se întrebuințează ca cataplasm. N. LEON, MED. 44, cf. 157. Cele mai bogate în mucilagiu sînt: sămînța de in, rădăcina de nalbă, mușchiul de Islanda. BIANU, D. S. Mucilagiul se formează prin gelificarea membranei celulelor. LTR. 2. Material cleios rezultat prin degradarea compușilor celulozici din pasta de hîrtie, sub acțiunea unor ciuperci și bacterii. Cf. LTR², DER. ♦ Material cleios obținut prin măcinarea și hidratarea, pînă la pierderea caracterului fibros, a pastei de hîrtie. Cf. LTR², DER. – Pl.: mucilagii. – Și: (învechit) mucilág (N. LEON, MED. 157), mucilăgo (MAT. MEDIC. 37) s. n. – Din fr. mucilage, lat. mucilago.