MUGURI vb. IV. I n t r a n z. (Învechit și regional; despre plante) A înmuguri. De smochin vă învățați pildă: cînd vor fi mlădițele lui tinere și mugurează, știți că aproape e vara. N. TEST. (1648), 32^r/18. Primăvara. . . mugură și încolți podoaba plaiului. DELAVRANCEA, S. 50. Crește-un măr și-un calapăr, Crește, crește, colț gătește, Mugurește, mugurește, Frunza crește. PAMFILE, C. Ț. 66. Au mugurat pădurea. ALR I 969/1, cf. 969/26, 158, 573, 576, 980. Ce e aceea ce Primăvara mugurește, Vara umbrește, Toamna, hrănește Și iarna încălzește ? (Pomul). GOROVEI, C. 301, cf. SBIERA, P. 322. (F i g.) Omul. . . Dimineața mugurește, Peste zi el înflorește. PANN, ap. TDRG. ◊ R e f l. (Regional) Să mugurește. ALR I 969/305. – Prez. ind. pers. 3: mugurește. – Și: mugura (prez. ind. pers. 3: mugurează și mugură) vb. I. – V. mugur.