MUIAT², -Ă adj. 1. Care s-a umezit, s-a udat prin introducerea într-un lichid; care a devenit moale¹ (I 1) (prin îmbibare cu un lichid); care este lipsit de duritate. Cf. m u i a (1). Cf. LB, POLIZU. Întreabă că muieți-s posmagii. CREANGĂ, P. 331. ♦ (Substantivat, pl.; regional; în forma muieți) Bucăți de pîine tăiate în formă de cuburi mici, care se moaie (1) în lapte, ceai, supă etc. Soacra mică ducea tinerilor luni de dimineață, . . tăieței cu lapte or muieți cu lapte, pe care îi mînca ginerele cu mireasa. PITIȘ, ȘCH. 155, cf. DR. VI, 240. A doua zi dă nuntă, ducea plocon o găină friptă dă la mama ńiresii, un zupar cu muieți cu yin [= vin] urez cu lapte. GR. S. V, 35. 2. Cu hainele ude, îmbibate cu apă; ud plouat. Cf. m u i a (2). M-am covrigit în clopotniță cu dinții clănțănind și muiat pînă la piele. EMINESCU, G. P. 42. 3. (Despre materii în formă de pulbere) Prefăcut în pastă prin amestecare cu un lichid. Cf. m u i a (3). Făină de mălai moietă, la pui. ALR II 4 106/64, cf. 4 106/105, 279, 310. 4. Lipsit de vigoare, de vlagă, de energie, m o l e ș i t (1), v l ă g u i t; p. e x t. a b ă t u t, d e s c u r a j a t. Cf. m u i a (6). Deocamdată însă n-avea decît 3 lei și patruzeci de bani și se simțea foarte muiat. SLAVICI, N. II, 258. ♦ (Despre glas, vorbire) Cu intensitate scăzută, domolit, potolit, încet. Într-un tîrziu, sfatul lor slăbi; vorbeau mai puțin, cu glasurile muiate și se uitau lung unul la altul. SADOVEANU, O. IV, 203. 5. (Despre țesături sau obiecte de îmbrăcăminte; de obicei urmat de determinările „ fir”, „în aur” etc.) Întrețesut cu fire de aur ; p. e x t. (despre oameni) îmbrăcat cu haine din astfel de țesături; p. g e n e r. îmbrăcat cu haine frumoase, elegante. Ciocoiul se arătă mulțimei îmbrăcat în haine arnăuțești muiate în fir. FILIMON, O. I, 161. Era marele armaș cu haine muiate în fir. id. ib. 303. Ei stau în linii drepte și armele prezintă La șefi muiați în aur. ALECSANDRI, POEZII, 336. Văzui pin fereastra arcată și deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată-ntr-o haină albă. EMINESCU, G. P. 24. O mîndrețe de arnăuti muiat numa-n fireturi de sus pînă jos. CARAGIALE, O. II, 239, cf. 266. Haine muiate numai în fir. ISPIRESCU, M. V. 15. Cînd se deșteptară. se văzură muiați numai în aur. id. L. 10 Ofițeri muiați în fir. MACEDONSKI, O. I, 72. țesătură de brocart muiată-n fir. id. ib. 163. Căscam gura la ofițerii muiați în aur. BRĂESCU, A. 102. Mai văzusem altădată un ofițer turc în mare tinută, muiat tot în fir de aur. BART, S. M. 46. 6. (Fon.; despre consoane) Palatalizat. Cf. m u i a (8). Consoanele muiate sînt consoanele a căror articulație palatală s-a accentuat, printr-o extensiune a presiunii mușchiului lingual pe bolta palatului. scl 1955, 202, cf. ib. 1956. Limba română distinge consoane dure muiate (ca și rusa). GRAUR, I. L. 68, cf. 52. Sunetele muiate iau naștere printr-un efort articulator. FD I, 45. ◊ (Adverbial) Sint însă graiuri în care „ș” și „j” se pronunță muiat. IORDAN, L. R. 217. - Pl.: muiați, -te.- Și: (regional) moiat, -ă adj. – V. muia.