MUIERATIC, -Ă adj. 1. (Regional) De muiere¹ (1), ca o muiere¹, în felul unei muieri¹, femeiesc, (învechit și regional) m u i e r o s (1); p. e x t. (depreciativ) lipsit de vigoare. O pasăre măiastră se vede bătînd la fereastră și zicînd cu glas muieratic. CREANGĂ, P. 232. Zicînd rezbel în loc de război, limba noastră are încă neajunsul de a schimba o zicere puternică și bărbătească, cu alta slabă și muieratică. NEGRUZZI, S. I, 409. Tu, păunaș muieratic, viteaz doar în fală și-n arcuri ! MURNU, I. 226. 2. (Familiar) Afemeiat. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Colonelul e grozav de muieratic, mai toată leafa o cheltuiește cu berbantlîcuri. CONTEMPORANUL, VI₂, 196. Era din cale afară de muieratic. . . Nici ceilalți din sat nu erau ușă de biserici. CAMIL PETRESCU, O. I, 84, cf. II, 269. Un bătrîn chefliu, cartofor și muieratic. C. PETRESCU, Î. II, 122. Ginere-meu, la fel.. . Bețiv, hoț, muieratic. GALAN, B. I, 391. – Pl.: muieratici, -ce. – Muiere¹ + suf. -atic.