MUIERESC, -EASCĂ adj. (învechit și popular ; în limba literară depreciativ) Care aparține muierii¹ (1), al muierii¹, de muiere¹, specific muieriiM ca o muiere¹; femeiesc. Cf. COD. VOR. 152/7, CORESI, EV. 546. Nice bărbatul haine muierești să nu îmbrace (a. 1685). GCR I, 276/37, cf. ANON. CAR. Vicleșugul muieresc nu are asemănare cu nimic în lume. GORJAN, H. I, 11/15. Afurisite să fie aste patimi muierești. PANN, E. II, 45/1. Gîndit-ai dară, iubite, c-o nălucă muiereascâ Ar putea glasul mărirei în pieptu-mi sâ-l năbușească ? HASDEU, R. V. 158. Era greu, dar mințile muierești storc din piatră zăr. SLAVICI, ap. TDRG. I-au plăcut mai mult lucrurile muierești; spălatul, pologul, căratul. REBREANU, I. 47. Nu pot să mai opun piept bărbătesc unei patimi muierești ! GALACTION, O. 187. Era ras proaspăt, îmbrăcat ca în haine de duminică și mirosea a săpun muieresc. T. POPOVICI, SE. 150. țarțamuri muierești. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, cf. ALR II/I MN 112, 2831. ◊ Parte muierească = categoria femeilor, sexul femeiesc. Aruncară-se în partea muierească. CORESI, l. 223/7. Adunîndu-să sara tineri, parte bărbătească și muierească (cca 1750). GCR II, 51/37. Iubind. . . partea muierească (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 235/3. Va fi moarte între partea muierească. CALENDARIU (1814), 75/5. Această neînțeleaptă păreare. . . în partea cea muierească e foarte de stricăciune și de pagubă. ȚICHINDEAL, F. 122/15. (Regional) Cămașă muierească = ie. ALR II 3 295/102. – Pl.: muierești. – Muiere¹ + suf. -esc.