MUNTICEL s. m. Muntișor. Și mai înainte . . . este un munticel, pe carele este o bisericuță (a. 1715). ARHIVA R. II, 107/19. Se sui spre un munticel. MAIOR, D. 19/15. Pe piscul unui munticel . . . zări o căprioară sprintenă. ISPIRESCU, L. 288. ◊ (Ca termen de comparație) Se servește . . . unt proaspăt, ca un munticel, a dejun. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 34. – Pl.: munticei. - Și: (formă latinizantă) monticel s. m. LM. – Munte + suf. -icel.