MURMUR s. n. Faptul de a m u r m u r a și rezultatul lui. 1. Zgomot slab, continuu și monoton, produs de curgerea liniștită a unei ape, de bătaia lină a vîntului sau de alte elemente ale naturii, s u s u r, ș o p o t, (rar) m u r m u r e a l ă, m u r m u i a l ă¹, (învechit, rar) m u r m u i t; p. g e n e r. zgomot slab. Cf. BUDAI-DEMEANU, LEX. Aude De paseri ciripire . . . Ș-a rîului murmură. HELIADE, O. I, 307, cf. 351, 356. Unde freamătul pădurei, murmuriul unui riu Ni recheamă în memorie datoria unui fiu. ASACHI, S. L. I, 139. Murmura tristă a lui Arno turbură tăcerea adîncă ce ne împregiură. DACIA LIT. 265/25. Valul său pare că poartă lacrimi limpezi și oftări, Îndemnînd cu-a sa murmură la duioase cugetări. NEGRUZZI, S. II, 14, cf. I, 160. Eu caut în natură Un loc făr' de murmură Supus singurătății. ALEXANDRESCU, O. I, 338. Sub chioșc curentul trece cu repejune, Iar murmura-i invită la dulce moliciune. BOLINTINEANU, P. I, 240. Peste unda aurită Ce adoarme cu murmur . . . Nu vezi tu oare Printre umbre un caic ? id. ib. 301. Murmura surdă A rîului din vale. ODOBESCU, S. III, 92. De murmur duios de ape Ea trezit-atunci tresare, Vede-un tînăr ce alături Pe-un cal negru stă călare. EMINESCU, O. I, 66. Se clatină parcă lumina. Un tunet e simplu murmur. De roze e beată grădina Cu tot ce se află-mprejur. MACEDONSKI, O. I, 194. Sufletul meu aromește la al apelor murmur. id. ib. 237. Murmurul din dealuri pătrunde Prin văi și din vále-n păduri. COȘBUC, P. II, 9, cf. 12. În murmurul foilor de tei . . . aștept să răsară ea. PETICĂ, O. 267. Din văi și pîn' la mine străbătea, în murmur domolit de depărtare, zgomotul eternei frămîntări a Bistriței. HOGAȘ, DR. II, 15. Un arc de munți cu coame sure Din Cerna pînă în Ceahlău, Adîncuri mute de pădure Și murmur tainic de pîrău. D. BOTEZ, F. S. 6. În tăcerea care se întinde după povestire, toți se gîndesc, ascultînd pe gînduri, murmurul vîntului de afară. SADOVEANU, O. III, 68, cf. VI, 506. O, dulce murmur de ploaie, Pe acoperișe și-n zare ! BLAGA, L. U. 55. [Apele] vin însoțite de un murmur, propriul lor cîntec, acela al drumului pe care îl fac. BOGZA, C. O. 14. Murmurul frunzelor acoperă bătăile repezi ale inimilor noastre. V. ROM. mai 1954, 92. Eu am să te aștept lîngă fîntîna Cu murmurul obișnuit. BENIUC, C. P. 35. În murmur de cetini, în foșnet de fagi. DEȘLIU, G. 37. ♦ F i g. Armonie. Mult bine îmi face auzul acestor viersuri cu dulce murmur. POPESCU, B. II, 43. ♦ P. a n a l. Zumzet, bîzîit. Pe cîmpie nici un zgomot. Din oraș abia străbate Ca un murmur de albine Larma vieții zbuciumate. IOSIF, P. 77. Suna în văzduhul înfierbîntat murmurul albinelor. SADOVEANU, E. 5. 2. Succesiune de sunete, slab și monoton articulate, de cuvinte rostite încet și uneori neînțeles; zgomot surd și nelămurit de glasuri. V. r u m o a r e. Deodată un murmur de mirare se ridică împregiurul nostru. ALECSANDRI, O. P. 10. Cu murmurele lor blînde, un izvor de horum-harum . . . Cu evlavie adîncă ne-nvîrteau al minții scripet. EMINESCU, O. I, 140. E un murmur lung de șoapte, de mirare, de suspine. VLAHUȚĂ, P. 100. Un murmur se ridică, confuz vibrînd în noapte, Și grabnic îl urmează înnăbușite șoapte. MACEDONSKI, O. I, 263. Din odaia alăturată auzii cîteva murmure nedeslușite, pe urmă dintr-o dată un glas aspru. DUNĂREANU, CH. 119. Întocmai ca freamătul unei păduri care se deșteaptă, murmurul mulțimii crescu. ANGHEL-IOSIF, C. L. 34. Nu-i murmur, nu-s foșniri, nu-i priveghere, în mănăstire nimeni nu-i. LESNEA, I. 82. În tăcerea adîncă murmurul cel duios umbla ca un fior prin lumina tremurată de vis. SADOVEANU, O. I, 220, cf. V, 502. Se ridică un murmur de voci aprobative. CAMIL PETRESCU, O. III, 142. Clădirea întreagă vibra în murmur discret, ca și cum viața ar fi clocotit sub draperii grele. VORNIC, P. 140. Ascult în noaptea sunătoare Murmure cu silabe de lumină. ARGHEZI, VERS. 102, cf. 26. ♦ P. a n a l. Zgomot surd și continuu (produs de trepidațiile unui motor, ale unui mecanism etc.). Dulcele murmur din moara ce umbla neostenită. MACEDONSKI, O. I, 9. Fabricile de la margini trimiteau murmurul lor surd, slăbit de depărtare. DUNĂREANU, CH. 98. Murmurul motorului să-ți cînte încetișor. MIHALE, O. 434. ♦ (Rar) Vuiet, țiuit al urechii. Murmura sau vuietul și țiuitul urechilor. CORNEA, E. I, 109/10. 3. Exprimare a unei nemulțumiri prin cuvinte rostite cu jumătate de glas, protest înfundat; cîrteală, murmurare (3). V. m o r m ă i t¹, b o m b ă n i t. Cf. COSTINESCU. Dacă . . . asasinarea lui aduce [a] murmură în țară, la așa caz asasinul trecea Dunărea (a. 1889). URICARIUL, XIV, 245. Sufletul însă îi era plin de o încâpățînare dîrză din care izvora neîncetat murmurul: „Nu vreau”. REBREANU, NUV. 293. Se auzi un murmur din sală, plin de mînie. CAMIL PETRESCU, O. III, 118. Murmurul se potoli curînd, înghițit de zgomotul trenului, dar imediat izbucni o ceartă în celălalt vagon. T. POPOVICI, S. 395. ◊ L o c. a d v. Fără murmur = fără împotrivire. Este oare probabil ca un hatman național să fi primit fără murmură a se supune unui simplu căpitan venetic ? HASDEU, I. V. 247. ♦ (Neobișnuit) Acuzație, plmgere. Oamenii asupra cărora este o murmură surdă și gravă de un atentat oarecare asupra fostului domn al țării. ap. GHICA, A. 665. 4. (Neobișnuit) Muget (I), răget. Vibra al serii aer de tauri grea murmură. HELIADE, O. I, 188. – Accentuat și: murmur. – Pl.: murmure și (rar) murmururi. - Și: (învechit) murmuríu, murmure (BUDAI-DELEANU, LEX.) s. n., murmură (accentuat și: murmură) s. f. – Din fr. murmure, lat. murmur, ngr. μουρμούρα, it. murmure, mormorio.