MUSULMAN, -Ă s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al religiei lui Mahomed, mahomedan (2); p. r e s t r. turc. O musulmane, priialene ! Îți mărturisesc o mare datorie (a. 1783). GCR II, 131/12. Alerga din rînd în rînd călare pe un cal turcesc care i-l dăruise împăratul musulmanilor. IST. CAROL XII, 75^r/7. 2. Adj. Care aparține cultului lui Mahomed, privitor la cultul lui Mahomed, mahomedan (1), (învechit, rar) m a h o m e t a n i c e s c; p. r e s t r. turcesc. Cealmalele cele rotunde pline de semeție ale artiștilor musulmani. FILIMON, O. I, 110. Arabi musulmani. BOLINTINEANU, O. 292. Foametea se puse în curínd în rîndurile oștirei musulmane. XENOPOL, I. R. IV, 78. De pe cînd era încă la Constantinopol, Cantemir se interesa de istoria și cultura întreagă, nu numai a turcilor, ci a întregului Orient musulman. IORGA, L. I, 381. Alungați de urgia musulmană din locurile sfinte, ei s-au așezat aici în insula aceasta bogată. BART, S. M. 48. – Pl.: musulmani, -e. – Din fr. musulman.