MUTRIȘOARĂ s. f. (Familiar) Diminutiv al lui m u t r ă; fețișoară, obrăjor. Cf. m u t r ă (1). Într-o broboadă mare de șal, scotea fruntea cu gîțe bălane și ochi albaștri o mutrișoară ageră de copilă. SADOVEANU, P. M. 235, cf. id. O. IX, 458. O cheamă Georgetta, nume fudul Pentru mutrișoara ei de păpușă. V. ROM. ianuarie 1956, 81. – Pl.: mutrișoare. – Mutră + suf. -ișoară.