MÎNCĂRIME s. f. Iritație a pielii însoțită de nevoia de a se scărpina. Tot corpul este întărîtat de o mîncărime permanentă, CAMIL PETRESCU, T. II 206. Dă-mi voie să te consult asupra unei mîncărimi la frunte care mă supără foarte mult. ALECSANDRI, T. 1635; ◊ Expr. A avea (sau a simți) mîncărime de (sau la) limbă (sau, rar, de cuvînt) = a fi foarte vorbăreț, a vorbi vrute și nevrute, a palavragi; a nu putea păstra un secret. Sora împăratului... simțea o mîncărime de cuvînt în vîrful limbei. DELAVRANCEA, S. 93. Avea, biet, mîncărime de limbă, dară îi era frică de cap ca să dea pe față taina. ISPIRESCU, U. 112.