MÎȚOl s. m. 1. (Popular, mai ales în Mold. și Transilv.) Mîț ( 1I) (mare). Cf. LB. Deci, precum am zis, mîțoiul cu vulpea pe drum viind . . . Văzu pe o coțofană sus într-un copaci cîntînd. PANN, P. V. III, 61/1, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Cotoșmanul . . . Era un mîțoi cum nu este altul în ziua de azi. ISPIRESCU, L. 286, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., PASCU, S. 111, H XI 517, ȘEZ. VII, 182, ALR I 1134/592, 795/ 798, 1 135/80, 94. 2. (Regional) Epitet dat unui om perfid, fățarnic (Tîrgu Neamț). Cf. I. CR. IV, 79. – Pl.: mîțoi. – Și: (învechit, rar) muțói s. m. LB. – Mîț (sau mîță) + suf. -oi.