MĂCINÍȘ s. m. 1. Măcinat¹, măcinare (1). Cf. ANON. CAR. Pe cînd era vuietul [din moară] mai mare și măcinișul mai înfierbîntat. GANE, ap. TDRG. Toate morile sistematice avînd cel puțin un valț. . . și o capacitate teoretică de măciniș de minimum 1 vagon 24 ore. LEG. EC. PL. 28. 2. (Cu sens colectiv) (Cantitate de) cereale duse la moară pentru a fi măcinate. V. v i p t. Morarul măcina pe oprite și avea destul măciniș acum după secere. SLAVICI, V. P. 19. Moara și ziuă albă și noapte neagră avea măciniș bogat, nu numai din Băiță ci și din satele vecine. F (1 884), 247. Măciniș la moară nu prea era. ib. (1890), 138. Am avut azi mult măciniș. SADOVEANU, O. VIII, 65, cf. REV. CRIT. III, 159. Frate! pornește moara, căci văd că măciniș ai destul! CĂTANĂ, P. B. II, 118. Îl trimite. . . cu un car de măciniș la moară. COM. SAT. V, 110. Lele, cît on măciniș Nu-m umplea capu de griji. BÎRLEA, C. P. 301, cf. ȘEZ. VII, 189. [Moara] umblă fără măciniș. ALR II 6 715/235, cf. 3 986/353. 3. Produse rezultate din măcinarea griului sau a altor cereale ; măcinătură (2); p. e x t. ceea ce rezultă în urma măcinării. Cf. LB. Dochița. . . spăla măciniș de aur la piuăle lui Cornean. AGÎRBICEANU, A. 162. După cum are să fie și măcinișul mai mult sau mai puțin fin. PĂCALĂ, R. 72. Am măcinat paie cu rîșnița și din măciniș am pregătit fiertură. STANCU, D. 126. A lua zeciuiala măcinișului. PAMFILE, I. C. 165, cf. ȘEZ. V, 105. ♦ (Regional) Uium. Nu mai duc la moară la Cacoveanu, că ia prea mult măciniș. Com. din PODENI-TURDA. – Pl.: măcinișuri. Măcina + suf. -iș.