MĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. Diminutiv (hipocoristic) al lui m a r e¹; destul de mare. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. 1. (Indică dimensiunea) Cf. m a r e¹ (I). Oraș măricel cu o cetate mică. GOLESCU, Î. 12. Se găsesc. . . sicrie mici cît o cutie de pantofi și sicrie ceva mai măricele. STANCU, D. 378. Erau două străzi: Birjarii Noi și Vechi, așezate la depărtare destul de măricică. PAS, Z. I, 223. Luceau stele mărunțele. . . Mai în jos mai măricele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 512. Pune cînepă Ca să crească măricea, Să treacă coasa prin ea. HODOȘ, P. P. 52. ◊ (Cu sens augmentativ) La treizeci de ani țineam cu arendă o moșioară de peste cinci sute de pogoane în Teleorman. Iar de atunci mi-au mai trecut cîteva și mai măricele prin mînă. REBREANU, R. I, 14. 2. (Arată rezultatul dezvoltării ființelor) Cf. m a r e¹ (II). Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Îl crescu el acolo pînă se făcu măricel. ISPIRESCU, L. 190, cf. 122. Copii măricei părăseau scurteica bunichei. DELAVRANCEA, S. 218. Îți mai aduci aminte de 1907? – îmi aduc. Eram măricel. STANCU, D. 382. Ba, sînt fete măricele, Cîte flori și cîte stele. ALECSANDRI, P. P. 377. După ce mă făcui mai măricică. . . putui să alerg de colo pînă colo. POPESCU, B. II, 39. L-am crescut și-acum, de cînd a apucat măricel, ni-e de mare trebuință la turmă. RETEGANUL, P. I, 15. Culcă-mi-te mititel Și te scoală măricel. ANT. LIT. POP. I, 154. ♦ Care este mai (sau cel mai) în vîrstă. li ceru să-i dea dintr-înșii pe copilul măricel. PANN, P. V. II, 58/9. 3. (Despre numere sau, p. ext., despre valori care se pot exprima numeric) Cf. m a r e¹ (IV 2). Sînt cîștiguri mari? – Măricele. CARAGIALE, M. 41. – Pl.: măricei, -cele. – Și: (cu schimbare de suf.) măricică adj. – Mare¹ + suf. -icel. – Măriccă: cu schimbare de suf.