MĂTURÍCE s. f. 1. Măturică (1). Cf. DAMÉ T. 40. 2. (Bot. ; regional) Plevaiță (Xeranthemum annuum). Cf. BRANDZA, FL. 307, GRECESCU, FL. 326, BARCIANU. Frunză verde măturice, Cîtu-i lumea toată zice, Că dragostea-a să ne strice. ȘEZ. VIII, 30. 3. (Prin Ban. și Transilv.) Mătură (6). CHEST. V 61/30. Zârul. . . se pune-n căldare și se bate cu o măturice. ib. 102/65, cf. 140/29. – Pl.: măturici. – Mătură + suf. -ice.