NĂIEM s. n. (Învechit și regional) Chirie. L-au fost luat în năiem. PALIA (1581), ap. DHLR II, 515. Întră într-o corabie și deade năimul corăbiiarilor, să-l ducă la moșiia sa. VARLAAM, C. 390. Cela ce va lua cal cu chirie sau cu năiem și-l va încărca... greu (a. 1652). ap. TDRG. În ulița săcuilor sînt de dat cu năiem niște odăi de lăcuință și o magazie de marfă. GT (1839), 602/34, cf. ȘĂINEANU, D. U. E sărac, n-are nimic, stă-n casă cu năiem. VICIU, GL. Casă cu năim. ALR I 385/112. ♦ (În dicționarele din secolul trecut) Salariu, LB, cf. PONTBRIANT, D., DDRF. ♦ (Învechit, rar) Uium (pentru măcinat). Cînd ne-au și măc[i]nat cîte ceva, încă am dat năim ca țăranii. (sec. XVII), IORGA, S. D. xvi, 129.
– Pl.: năiemuri. – Și: năim, naim (ȘEZ. v, 113) s. n.
– Din slavonul наѥмъ, наимъ.