NĂPLĂIALĂ s. f. (Regional) Căldură foarte mare, arșiță, zăpușeală, zăduf; febră (cauzată de căldură sau de boală). cf. molnar, d. 92, i. cr. v, 345. Îmi venise o năplăială la inimă, de credeam că mor. boceanu, gl., cf. Mat. dialect. i, 232. ◊ (În descîntece) Ieșiți de la (cutare) Din creierii capului... Cu toată fîrșeala..., Cu toată năplăiala. marian, ins. 69. Tu să ieși... Din beregățile gîtului, Cu toată fîrșala, Cu toată năploiala. șez. viii, 153, cf. iv, 27. Așa să se potolească Toată durerea..., Toată ceața, Năplăiala Și fîrșeala. Mat. folk. 559, cf. 603, 605, 631. – pl.: năplăieli. – Și: năploială s. f. – Năplăi + suf. -eală.