NACAFA (pl. -fale), NAFACA sf. 1 ‡Ceea ce i se dă cuiva pentru a avea cu ce trăi, subsistență (numai sub forma primitivă nafaca) ¶ 2 F Cerință, pretenție; nevoie; belea, pacoste (CIAUȘ.); (numai sub forma nacafa): popia are multe năcăfale, e greu de purtat (CRG.) ¶ 3 Soartă (numai sub forma nacafa): filosof, asta era nacafaua mea, nu negustor (CAR.) [tc. nafakà „subsistență”; comp. srb. nafaka „soartă”].